Este o informație relatată de Financial Times pe 2 iulie 2026, preluată ulterior de Bloomberg, CNBC, CNN sau Forbes: OpenAI ar fi propus guvernului Statelor Unite să preia o participație de aproximativ 5% din capitalul său. Dincolo de procent, merită analizată ideea pe care Sam Altman ar apăra-o: intrarea statului în capitalul întregii industrii americane de inteligență artificială, pe modelul unui fond suveran. O viziune asupra raportului dintre puterea publică și tehnologie care contrastează puternic cu direcția aleasă de Europa.
Precizare de metodologie, pentru că este esențială: în acest stadiu, nimic nu este decis. Financial Times atribuie informația „două persoane la curent cu discuțiile”, pe care cotidianul le descrie drept „conceptuale” și „într-un stadiu incipient”. Așadar, nu este vorba despre o operațiune lansată, ci despre o propunere aflată în dezbatere. Tocmai de aceea este instructivă.
Contururile propunerii, potrivit Financial Times
Potrivit publicației, OpenAI a propus cedarea unei participații de aproximativ 5% guvernului federal. Raportat la evaluarea post-money de 852 de miliarde de dolari, atinsă în cadrul rundei record de finanțare încheiate în martie 2026, această cotă ar reprezenta în jur de 42,6 miliarde de dolari. Sam Altman ar fi discutat ideea direct cu președintele Donald Trump, precum și cu secretarul Comerțului Howard Lutnick și secretarul Trezoreriei Scott Bessent.
Elementul cel mai important nu este însă situația OpenAI în sine. Potrivit Financial Times, Altman și alți lideri ai companiei ar fi sugerat ca principalele companii americane din IA (sunt menționate Google, Anthropic, Meta și xAI) să aloce fiecare câte 5% din capital către un vehicul inspirat de Alaska Permanent Fund. S-ar contura astfel, de facto, o cotă publică în întreaga industrie a IA de peste Atlantic.
Există însă două rezerve privind sursele. Lista companiilor vizate rămâne incertă: unele relatări adaugă producători de semiconductori precum Nvidia, Micron sau AMD, iar Financial Times subliniază chiar că nu se știe ce societăți ar accepta să contribuie. O persoană la curent cu dosarul, citată de Forbes, precizează de altfel că Anthropic nu poartă, în numele său, discuții cu administrația privind o cedare de capital. Iar orice implementare ar necesita, potrivit publicației, un act al Congresului — adică un obstacol politic și juridic major, încă departe de a fi depășit.
Modelul din Alaska: o alegere deloc neutră
Referirea la Alaska Permanent Fund nu este întâmplătoare. Creat în 1976 prin Constituția statului Alaska, acest fond plasează o parte din veniturile petroliere ale statului în active diversificate (acțiuni, obligațiuni, imobiliare) și distribuie din 1982 un dividend anual fiecărui rezident. Astăzi depășește 80 de miliarde de dolari și se numără printre cele mai mari fonduri suverane din lume.
Invocând acest precedent, Altman asimilează valoarea creată de IA unei rente comparabile cu cea a petrolului: o bogăție din care statul ar urma să capteze o parte pentru a o redistribui cetățenilor. Argumentul, așa cum îl redă Financial Times, este că oferirea unui interes financiar public în aceste companii ar fi „cea mai bună modalitate de a împărți câștigurile” inteligenței artificiale. Această logică se conturează de mai bine de un an: Altman ar fi prezentat ideea lui Donald Trump încă de la începutul lui 2025, iar OpenAI a avansat în aprilie 2026 conceptul unui „public wealth fund”, destinat să aducă beneficii fiecărui cetățean din creșterea generată de IA.
O mărturisire despre raportul de forță dintre stat și IA americană
Contextul poate clarifica mai bine demersul decât generozitatea afișată. Mai multe relatări leagă propunerea de presiunea politică tot mai mare exercitată asupra marilor actori din IA la Washington: critici privind greutatea lor economică, riscurile sociale și influența lor. Cedarea unei părți din capital statului ar însemna, pentru industrie, să cumpere o formă de pace de reglementare, oferind puterii publice un interes direct în prosperitatea sa.
Aici demersul devine ambivalent. A face din stat un acționar înseamnă și a-l transforma în judecător și parte: este dificil să reglementezi sever un sector din ale cărui dividende beneficiezi. Dezbaterea nu este, de altfel, limitată la o singură tabără. Senatorul Bernie Sanders cere, la rândul său, o participare publică mult mai robustă (de ordinul a 50% din capitalul marilor companii de IA), dovadă că ideea unei proprietăți publice asupra IA traversează întreg spectrul politic american, dar cu obiective opuse: împărțirea valorii pentru unii, preluarea controlului pentru alții.
Acest dinamism continuă o constantă a politicii americane recente: tratarea IA ca un activ strategic național. Încă din primul său mandat, Donald Trump a semnat un decret care transforma inteligența artificială într-o prioritate națională. Propunerea relatată de Financial Times duce această logică cu un pas mai departe: nu doar sprijinirea industriei, ci și participarea în capitalul ei.
Contrapunctul exact al suveranității în stil european
Contrastul este cel care explică cel mai bine miza cazului. În Statele Unite, suveranitatea asupra IA s-ar exprima prin proprietate: statul intră în capital, împarte riscul și câștigurile și își leagă soarta de cea a campionilor naționali. În Europa, aceasta se construiește mai ales prin reguli. Uniunea a făcut din AI Act instrumentul său central: reglementarea utilizărilor, impunerea de obligații în funcție de nivelul de risc, protejarea drepturilor, fără a lua participații în companii.
Două filosofii se opun astfel. Calea americană, așa cum transpară din această propunere, mizează pe alinierea intereselor: dacă statul câștigă atunci când IA prosperă, atunci are interesul să lase industria să prospere. Calea europeană mizează pe distanțare: regulatorul rămâne în afara pieței pentru a o putea constrânge. Prima riscă capturarea (un stat acționar reglementează greu ceea ce îl îmbogățește); cea de-a doua, adesea acuzată că frânează inovația, păstrează însă independența arbitrului.
Pentru decidenții europeni, episodul valorează mai puțin prin deznodământul său, încă incert, și mai mult prin ceea ce dezvăluie. În fața perspectivei unei industrii americane ancorate de propriul stat, Europa va trebui să decidă dacă suveranitatea sa poate continua să se bazeze exclusiv pe reglementare sau dacă presupune, la rândul ei, o formă de investiție. Până în acest moment, propunerea lui Altman rămâne la condițional: discuții „conceptuale” într-un „stadiu incipient”, potrivit Financial Times, și un drum obligatoriu prin Congres. Linia de demarcație pe care o trasează între cele două maluri ale Atlanticului este, însă, deja conturată.